Neagoe: „Nu am riscat nimic cu Gloria!** Mă bucur că am debutat cu victorie!”

Neagoe:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul Eugen Neagoe și-a exprimat satisfacția pentru că a
reușit să debuteze cu o victorie pe banca tehnică a Universității
Craiova, în meciul cu Gloria II Bistrița, scor 4-0, din 16-imile
Cupei României, informează Mediafax.

„Mă bucur că am debutat cu o victorie, am folosit echipa
cu jucătorii valizi, nu am riscat, în fața unui adversar de care nu
știam mare lucru, doar că au câțiva jucători ce fac parte din lotul
primei echipe. Îmi pare rău de gestul lui Găman și de jucătorul de
la Bistrița, sper să fie bine, am auzit că nu este foarte grav. Am
discutat cu Găman și în pauza meciului și o să mai discutăm, pentru
că astfel de gesturi nu trebuie să existe în lumea fotbalului.
Nu-mi doresc un adversar anume pentru mai departe, toate meciurile
le vom trata cu seriozitate. Mi-am făcut și o idee despre băieți,
sunt mulțumit de ei și sper ca la Timișoara să nimeresc formula
potrivită pentru a reuși un joc bun”
, a afirmat
Neagoe.

Președintele Universității, Adrian Mitielu, regretă gestul lui
Găman. „Îmi pare rău de gestul prostesc a lui Găman, este prima
oară când face așa ceva. Ne va lipsi mult în următoarele meciuri,
în special în partida de la Timișoara, deoarece el este cel mai
înalt jucător al nostru, iar Timișoara are jucători foarte masivi.
O victorie la un scor mare însă nu trebuie să ne îmbătăm cu apă
rece după acest scor. Obiectivul este finala Cupei și glumind puțin
este bine că a ieșit Pandurii, echipa care ne-a scos în ultimele
două ediții. Nu pot să spun dacă Neagoe a schimbat prea mult în
jocul echipei, nimeni nu poate schimba în 24 de ore nimic”, a spus
Mititelu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Toți șoferii din România, obligați să plătească. Intră în vigoare pe 1 iulie pentru diesel și benzină
Toți șoferii din România, obligați să plătească. Intră în vigoare pe 1 iulie pentru diesel și benzină
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×